Toate mașinile noi din UE vor avea sistem de frânare autonom

Reprezentanții a patruzeci de țări, printre care statele membre ale Uniunii Europene, au semnat un proiect de acord care prevede obligativitatea dotării tuturor mașinilor noi cu un sistem de frânare autonomă de urgență. Propusă de ONU, măsura intră în vigoare începând din 2022.

Ideea este cât se poate de simplă, după cum explică Jean Rodriguez, purtătorul de cuvânt al ONU pentru Europa: „Maşinile vor fi echipate cu un senzor care detectează vehiculele din faţă şi pietonii şi, în cazul în care maşina calculează că urmează un impact iminent și şoferul nu întreprinde nicio acţiune, îl avertizează. Dacă tot nu reacţionează, maşina va frâna autonom‘.

Procedura este valabilă pentru viteze de maximum 60 km/h, AEB (Autonomous Emergency Braking) fiind destinat în primul rând condusului în localități.

Potrivit Reuters, Uniunea Europeană va implementa această lege în 2022. Se estimează că, pe continentul nostru, în jur de 15 milioane de autoturisme vor fi dotate anual cu sistemul de siguranță activă și că numărul accidentelor va scădea cu aproximativ 40%.

 

Citește și:

Sicrie pe roți: mii de mașini din România prezintă pericol iminent de accidente

Nu mai plătim taxă de pod când mergem la mare

Românii cumpără pe încredere mașini second hand: doar 15% le verifică în service

Cât costă la noi cea mai puternică Dacie din istorie!

Noi taxe pentru șoferii care conduc în București

Camerele CNAIR, folosite în regim de radar? Răspunsul oficial al instituției

 

Mașinile aflate deja în circulație nu vor fi afectate în niciun fel de proiect. Legea nu îi obligă pe constructorii auto să doteze retroactiv unitățile lansate pe piață înainte de 2022, ci doar să includă sistemul de frânare automată în dotarea vehiculelor noi.

Sistemul de frânare automată de urgență s-ar putea dovedi extrem de util în România, pe șosele precum DN1 sau DN2. Aici au loc anual sute de accidente, în urma cărora zeci de persoane își pierd viața. Poliția Rutieră chiar a întocmit un top al celor mai periculoase drumuri din România, precizând și cele mai frecvente cauze ale acestora. Poți consulta clasamentul aici.

 

Sursa foto: captură ecran YouTube/CNET

Adaugă un comentariu