Kia e-Soul: Parte din scenariul BUG

Nu a fost greu să producem un titlu cu elemente de senzație pentru acest test-drive cu Kia e-Soul. Dar de ce am scris „BUG’ ca acronim?

Cea mai incitantă parte atunci când iei decizia elaborării unui proiect neconvențional e că nu știi cât de departe poate să bată dezvoltarea sa. Avem aici expresia electrificată a celei de-a treia generații Kia Soul. Când prima generație a crossoverelor Soul a apărut în 2008, lumea a privit-o ca pe un „bug’ (gândăcel) exotic asociabil viziunilor auto din cultura urbană extrem-orientală. 14 ani mai târziu, ideile ingenioase integrate în Kia e-Soul ne-au făcut să ne gândim că „bug’ ar putea fi tradus, la fel de bine, și ca „Best Urban Gear’.

Cum se pregătește Kia până în 2030? Acestea sunt principalele obiective

Kia e-Soul și-a propus să ofere mai mult decât fostele generații fără să-și amplifice prezența fizică. Lungimea sa continuă să corespundă zonei de top din clasa mică (4,195 m). În acest gabarit încape un habitaclu care nu lasă nicio senzație de dimensionare restrictivă, din contră: toți cei care iau loc la bord vor avea destul spațiu pentru a sta lejer. Totuși, nu există miracole. Alocarea unei lungimi considerabile din platformă pentru habitaclu și consola din spate scurtă au avut ca rezultat un volum standard al portbagajului de 315 litri. {tim, un crossover de clasă mică actual va fi blamat dacă nu vine cu măcar 350 de litri. Dar ne-am pus în pielea celor care au proiectat mașina și am încercat să le înțelegem punctul de vedere: într-o utilizare preponderent urbană, confortul pasagerilor bate necesitatea de volum „cargo’, iar 315 litri sunt mai mult decât suficienți pentru orice sesiune de shopping. Dacă printre cumpărături se numără și o mașină de spălat, aceasta va putea fi îmbarcată fără emoții după rabatarea banchetei (fracționabilă asimetric). Volumul util maxim al lui e-Soul ajunge la 1,34 mc!

Testul nostru a avut ca obiect versiunea e-Soul dotată cu bateria de 64 kWh, dispunând de o putere de 204 CP. Nu accelerația de la 0 la 100 km/h în 7,9 s este cel mai atrăgător argument al acesteia, deși va fi apreciată, cu siguranță. Autonomia de 452 km comunicată de către producător face o bună impresie, mai ales că testul conducerii în oraș într-o ambianță de decembrie călduț și în mod Eco (mașina are patru moduri de rulare: Normal, Eco, Eco+ și Sport) a confirmat că este realistă.

Pe scurt, până unde poate să ajungă o mașină electrică pe autostradă? Exemplu: Kia e-Soul (204 CP).

Adăugăm că, în condiții de drum interurban (nu autostradă, nu demonstrații de 0-100 km/h), pot fi acoperiți aproximativ 400 km. Așadar, spre deosebire de versiunea de bază (baterie de 39 kWh, putere de 136 CP), e-Soul de 204 CP este într-o măsură net superioară capabil să ruleze dincolo de limitele mediului urban.
Încărcarea 100% a bateriei de la un wallbox amplasat acasă (alimentare la curent alternativ, putere de 7,2 kW) necesită zece ore și jumătate. Încărcarea rapidă prin conectarea ștecherului CCS la o sursă de curent continuu capabilă să asigure 77 kW rezolvă \ncărcarea în 44 de minute.

Interacțiunea cu Kia e-Soul lasă o cu totul altă impresie decât cea tipică pentru majoritatea automobilelor. Cumva, dacă un smartphone e gadgetul dedicat comunicațiilor și computerul este ceva dedicat uzului profesional sau recreațional extins, Kia e-Soul pare să se alăture colecției ca un gadget dedicat deplasărilor. Doar că nu e un gadget pe care îl ții în mână, ci unul în care iei loc la bord.

Clienții Kia vor fi răsplătiți cu energie din surse regenerabile

Verdict
Spațiu, confort și performanțe apreciabile pentru un EV dedicat familiei. S-au văzut și portbagaje mai mari, dar latura practic-funcțională se prezintă, per total, foarte bine. Preț? Măricel, la clasa mică. Studiul ofertelor și al bonusurilor „eco’ se impune.

Kia e-Soul 150 kW (204 CP)
Motor electric, sincron cu magneți permanenți, amplasat în față • Putere Max. 204 CP/3800-8000 rpm • Cuplu max. 395 Nm/0-3600 rpm • Transmisie tracțiune față/raport de demultiplicare unic • L/I/H 4195/1800/1605 mm • Masă proprie 1682 kg • Portbagaj 315-1339 l • Accelerație 0–100 km/h în 7,9 s • Viteză max. 167 km/h • Consum 157 Wh/km • Timp de încărcare 0:44 – 10:30 h • Preț de la 42.225 euro (preț de listă, TVA inclusă)

Kia EV6: Night rider

Adaugă un comentariu