BMW X7 a debutat: Iată tot ce trebuie să știi despre el!

BMW X7 a debutat oficial și a devenit cel mai mare SUV creat vreodată de marca din Munchen.

BMW X7 are o lungime de 5.151 milimetri și o lățime de 2.000 de milimetri. Înălțimea sa este de 1.805 mm, în timp ce ampatamentul este de 3.105 milimetri. Pentru a ușura accesul pasagerilor, portierele spate sunt mai lungi decât cele din față, iar cele șapte locuri din dotare sunt operate electric încă din standard.

Citește și:

Program de vouchere de 9000 de lei pentru mașini noi

Neatenția la volan e sport național

România a surclasat Germania și Spania la FIA Hill Climb Masters

Ce pățești dacă vorbești la telefon în timp ce conduci?

De ce trebuie să rotim anvelopele la schimbul periodic?

Salonul Auto București și Accesorii 2018 și-a deschis porțile! Galerie foto exclusivă

Mercedes-Benz C300de: consum mixt de doar 1.6 l/100 km

Amendă de 800 de milioane de euro pentru Audi

 

Chiar și cu șapte locuri, BMW X7 are un volum al portbagajului de 320 de litri, dar acesta crește la 750 de litri dacă rabatezi al treilea rând de scaune și poate ajunge până la 2.120 de litri dacă rămâi doar cu locul șoferului și locul pasagerului.

Tot în standard, BMW X7 are sistem de climatizare cu reglare automată pe patru zone, dar poți comanda opțional un sistem cu reglare automată pe cinci zone. Practic, ai putea avea temperaturi diferite pentru fiecare rând de scaune, pe lângă posibilitatea unor temperaturi diferite între șofer și pasager, respectiv între pasagerii din spate de pe o parte și cei de pe cealaltă parte a vehiculului.

Suspensia lui BMW X7 este pneumatică în standard și fiecare roată are reglare individuală. Garda la sol este de 22.1 centimetri, iar unghiul de atac este de 25 de grade. Unghiul de degajare este de 22.2 grade și adâncimea maximă a vadului este de 50 de centimetri. Există în lista de opționale și un pachet de off-road, care poate fi comandat pe toate versiunile cu excepția lui M50d. Barele antiruliu sunt active, iar modelul poate fi comandat și cu un sistem de direcție integrală, pentru un plus de agilitate.

Noul BMW X7 a fost anticipat de un concept prezentat în 2017, iar bavarezii au transpus aproape toate elementele acestuia pe modelul de serie, inclusiv cele mai mari grile de radiator folosite vreodată de această marcă. Vorbim despre emblematicii ”rinichi” ai modelelor BMW, prezenți inclusiv pe modelele electrice ale mărcii, care au un sistem de închidere pentru a ajuta coeficientul aerodinamic atunci când nu este necesară răcirea suplimentară adusă de acestea.

BMW X7 are două diesel-uri și două motoare alimentate cu benzină în ofertă, nefiind anunțat încă un hibrid plug-in în această gamă. Europenii îl vor putea comanda pe X7 cu unul dintre cele două diesel-uri sau cu un motor pe benzină de 3.0 litri care are șase cilindri în linie. Americanii au în plus un V8 de 4.4 litri și 462 CP.

Chiar și așa, cel mai performant BMW X7 este disponibil și în Europa. Discutăm despre xDrive M50d, un model echipat cu un diesel de trei litri cu patru turbosuflante, care asigură 400 CP și 760 Nm. El poate accelera de la 0 la 100 km/h în 5.4 secunde și are o viteză maximă de 250 km/h. Totodată, cel mai puternic motor diesel din oferta BMW X7 are un consum mixt situat între 7.0 și 7.4 litri la sută.

Mai există un diesel de bază, care are tot trei litri și șase cilindri în linie, dar oferă 265 CP și 620 Nm. Suficient pentru 0-100 km/h în 7.0 secunde și o viteză maximă de 227 km/h. Consumă între 6.5 și 6.8 litri la sută în regim mixt. Între timp, unica motorizare alimentată cu benzină oferită în Europa în gama BMW X7 are 3.0 litri și 340 CP, în timp ce valoarea cuplului maxim este de 450 Nm. Acesta accelerează de la 0 la 100 kmh/ în 6.1 secunde și poate atinge 245 km/h.

Adaugă un comentariu

Cauta masina