Acum poți cumpăra replica mașinii în care a fost asasinat un președinte american

Pe ebay se vinde un Lincoln Continental fabricat în 1963, replică perfectă a limuzinei în care a fost asasinat președintele american John F. Kennedy. Toate detaliile au fost reproduse cu o atenție uluitoare, iar prețul cerut reflectă acest lucru.

Acest Lincoln Continental a fost modificat astfel încât să arate identic cu limuzina prezidențială 100-X care îl transporta pe JFK în Dallas, pe 22 noiembrie 1963, când acesta a fost asasinat în timpul unei parade.

În urma tragicului eveniment, mașina originală a fost supusă unor modificări masive, printre care adăugarea de geamuri antiglonț și a unui plafon neretractabil. După transformare, Lincoln Continental 100-X a continuat să asigure transportul președinților americani Johnson, Nixon, Ford și Carter, până în 1977, când a fost înapoiată celor de la Ford Motor.

Posesorul replicii scoase la vânzare a evitat complet modificările efectuate după asasinare, astfel că – în momentul de față – acest Lincoln Continental de pe ebay seamănă mai mult cu limuzina lui Kennedy decât însăși limuzina lui Kennedy.

 

Citește și:

Dacă îți vinzi mașina, autoritățile îți vor înapoia o parte din banii plătiți pe rovinietă

Restituirea taxelor auto – Ministrul Finanțelor anunță un nou termen

Pericolele utilizării telefonului la volan explicate de Adrian Grigore

Călătorie virtuală în timp – Cum arăta o plimbare cu mașina prin București în 1993

Autostrada Soarelui arată ca după bombardament! „Dacă era motociclist, își pierdea viața

Depășire extrem de periculoasă, filmată cu camera de bord – „Alooo, poliţia, unde sunteţi?

Căruță scăpată de sub control, în Bacău! Caii galopează pe cont propriu, pe șosea

 

Dacă vreți să intrați în posesia acestui automobil de colecție, 125.000 de dolari (111.465 de Euro) este prețul cerut de actualul proprietar. Totuși, acesta este dispus să accepte și schimburi. Detaliile tehnice, împreună cu alte detalii furnizate de vânzător, le puteți citi în anunțul de vânzare, care poate fi accesat aici.

Altă replică fascinantă disponibilă pe ebay este un Mercedes-Benz ML 320 Sport identic cu SUV-urile din cel de-al doilea film „Jurassic Park’.

 

Sursa foto: ebay.com

Adaugă un comentariu