Țiriac Collection aduce șase mașini rare la Salonul Auto București

Țiriac Collection și-a anunțat prezența la Salonul Auto București și Accesorii 2018. Vor aduce șase mașini rare care aparțin colecției fostului tenismen.

Cea mai veche dintre cele șase mașini rare aduse de Țiriac Collection la SAB 2018 este un Ford T Tourer din 1920. Cu toate că Ford Model T a fost produs în serie mare, acest automobil a deveni rar între timp și fiecare variantă de caroserie este specială în felul său.

Citește și:

Românii au fraudat Germania cu 21 de milioane de euro prin achiziții auto

De ce trebuie să rotim anvelopele la schimbul periodic?

România va avea separatoare de sens cu role

Carburanții își schimbă denumirile: vezi ce înseamnă motorina B7!

BMW susține că produce cele mai bune motoare diesel de pe piață

Americanii au decis: Tesla Model 3 este cea mai sigură mașină din lume

Bentayga V8 diesel nu va mai fi disponibil în Europa

Samsarii câștigă 45 de milioane de euro pe an din măsluirea kilometrajului

 

Al doilea cel mai vechi model expus de Țiriac Collection la Salonul Auto București și Accesorii 2018 este un SS One Tourer din 1935. Compania care producea acest model este considerată predecesorul Jaguar. Cei care vizitează Salonul Auto București și Accesorii 2018 vor putea să vadă și un Jaguar XK120 din 1952, o altă creație a britanicilor.

O altă mașină rară adusă de Țiriac Collection la SAB este un Mercedes-Benz 540K Cabriolet A din 1937. Acesta din urmă este un model interbelic deosebit de valoros și se află într-o stare de excepție. Modelul a câștigat locul 1 la categoria 'Antebelice Cabriolet' în cadrul ediției din acest an a Concursului de Eleganță de la Sinaia. Pe lângă această distincție, același vehicul a câștigat și titlul 'Best of Show' în cadrul aceluiași eveniment.

Un alt model Mercedes-Benz expus la acest eveniment este un Mercedes-Benz 190 SL din 1956. Cel din urmă a fost restaurat complet în 2012 și este în stare impecabilă, la fel ca multe alte exponate a colecției omului de afaceri.

Cea mai nouă mașină expusă de Țiriac Collection la Salonul Auto București și Accesorii 2018 este un Ford Mustang Mach 1 din 1970. Exemplarul pe care îl puteți vedea a fost cumpărat de Ion Țiriac la ediția din acel an a Cupei Davis. Tenismenul l-a vândut ulterior, dar fiul său a reușit să-l găsească în 2003, când a redevenit parte a colecției lui Ion Țiriac.

Salonul Auto București și Accesorii 2018 va fi derulat în perioada 11 – 21 octombrie la Romexpo.

Adaugă un comentariu