Atenție, șoferi: Transalpina a fost redeschisă, dar cu restricții de circulație

Transalpina, cea mai înaltă șosea de pe teritoriul României, a fost redeschisă oficial marți, 4 iunie. Cu toate acestea, circulația nu este permisă pe întreaga lungime a drumului, iar autoritățile au impus restricții suplimentare pentru a evita posibile accidente.

După finalizarea deszăpezirilor începute în primăvară, Transalpina a fost redeschisă pe sectorul Rânca – Obârşia Lotrului. Anunțul a fost făcut marți, 4 iunie, de Florian Marin, prefectul județului Vâlcea.

O comisie tehnică a inspectat calitatea drumului și a concluzionat că șoferii pot circula în siguranță pe tronsonul Rânca – Obârșia Lotrului. Din comisie fac parte reprezentanți ai CNAIR, ai Poliției Române, ai Jandarmeriei și ai Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România.

Cu toate acestea, conducătorii auto nu se pot deplasa pe Transalpina oricând doresc sau cu orice viteză. Autoritățile au stabilit o limită de 30 km/h pe întreaga lungime a segmentului redeschis, iar circulația este interzisă pe timpul nopții, în intervalul orar 20:00 – 07:00. În plus, nici autovehiculele care depășesc masa de 7,5 tone nu au dreptul să ruleze pe Transalpina.

Transalpina – lungime totală și altitudine maximă

 

Citește și:

Un șofer băut a leșinat în timp ce sufla în etilotest, pe autostrada A3

Cele mai bune sisteme de infotainment din industria auto, potrivit șoferilor

Șoferii moldoveni prinși băuți la volan trebuie să spele cadavre la morgă

Mesajul dur al unei agente de poliție, grav accidentată la datorie

Cel mai rapid SUV pe gheață

Utilaje Lamborghini de 200.000 de Euro, furate dintr-o fabrică din România

Ora de Educație Rutieră la Liceu: Zece instituții au fost vizitate în prima fază a proiectului

 

Numită oficial DN 67C, Transalpina este cea mai înaltă șosea din România, altitudinea maximă la care ajunge fiind 2.145 m, în Pasul Urdele. Șoseaua se întinde pe 148,2 km, traseu de-a lungul căruia străbate patru județe: Gorj, Vâlcea, Sibiu și Alba.

 

Sursa foto: captură ecran YouTube/Transalpina

Adaugă un comentariu