BMW X5 M Performance: Îmbunătățiri din fabrică pentru noua generație

BMW X5 M Performance nu este o nouă variantă a celei de-a patra generații a acestui model, ci o gamă de accesorii pentru cel mai popular SUV din Munchen.

Noua generație a lui X5 poate fi echipată cu aceste accesorii atât din fabrică, cât și la multe luni de la momentul livrării. Desigur, echiparea vehiculului cu aceste accesorii nu afectează în niciun fel garanția și sunt făcute să se potrivească perfect pe autoturism.

Citește și:

Noua mașină a lui Vladimir Putin

Transalpina se închide

Cum faci să iei 9000 de lei de la Primărie!

Iată noul Duster Pick-up!

Noul BMW X5 are deja 100 de comenzi în România

Poliția Română are autospeciale noi: Ce dotări au?

Ce riști dacă nu ai scaun special pentru copii?

Simulatorul auto folosit de Michael Schumacher este de vânzare

 

Începem cu partea frontală, care poate primi un set de elemente aerodinamice la nivelul barei de protecție, realizate din fibră de carbon ranforsată cu plastic. Profilul poate fi personalizat cu un set de jante din aliaj de 20 de inch, modelul 748 M, vopsite în nuanța jet black cu finisaj mat. Jantele respective pot fi echipate cu anvelope A/T, numai bune de mers pe teren accidentat.

Noul X5 poate fi echipat cu cele mai mari jante oferite vreodată de BMW, de 22 inch, care vin cu anvelope de performanță. Dacă le alegi pe acestea sau pe cele de 21 de inch, vei putea să montezi un sistem de frânare de performanță, care are discuri de 19 inch. Acestea sunt ventilate și perforate și au etrieri roșii. Revenind la estetică, X5 poate primi capace din fibră de carbon pentru carcasele oglinzilor laterale, iar pragurile laterale vor putea fi înfoliate în negru mat. Aceeași componentă poate fi cumpărată și cu folie de nuanță frozen black.

Posteriorul lui X5 poate primi și el ornamente M Performance cu un difuzor de aer de fibră de carbon. Bara spate integreză un set de ornamente similare cu cele de pe bara față și perechea aceasta din fibră de carbon îi aduce mai mulți 'mușchi' lui BMW X5.

Interiorul lui BMW X5 poate primi un volan M Performance care îmbină ornamentele din fibră de carbon, Alcantara și piele. Pedalele clasice sunt înlocuite cu capace din oțel inoxidabil și fac pereche cu un set de preșuri.

Tot la bord, vei putea regăsi un cititor OBDII numit M Performance Drive Analyser, care vine și cu o aplicație de smartphone. Prin aceasta, șoferul poate să urmărească date importante despre vehicul și să se bucure de un sistem de telemetrie. Toate ornamentele BMW M Performance pentru X5 vor fi disponibile începând cu martie 2019.

Adaugă un comentariu