Honda renunță definitiv la motoarele cu ardere internă în Europa

La Salonul Auto de la Geneva, reprezentanții Honda și-au anunțat planurile ambițioase pentru viitorul apropiat al companiei. Constructorul japonez a hotărât să renunțe treptat la motoarele cu combustie internă, în cazul tuturor mașinilor pe care le comercializează în Europa.

Potrivit oficialilor firmei, toate modelele Honda care-și vor face loc pe piața europeană începând din 2025 vor fi electrice. În urmă cu doi ani, aceștia anunțaseră că electrificarea se va aplica doar în cazul a două treimi dintre mașinile lor, dar japonezii se văd nevoiți să țină pasul cu legislația tot mai strictă privind normele de poluare.

De când ne-am luat acel prim angajament în martie 2017, tranziția către electrificare și-a accelerat considerabil ritmul’, explică Tom Gardner, vicepreședinte senior al Honda Motor Europe. Provocările ecologice alimentează în continuare cererea pentru mobilitate mai curată. Tehnologia avansează cu hotărâre, iar oamenii încep să-și schimbe perspectiva asupra mașinii în sine‘.

 

Citește și:

Probabil cel mai absurd hibrid pe care îl vom vedea vreodată

Cutie manuală versus automată: Care este cea mai bună opțiune?

Break versus SUV: Care este cea mai bună alegere pentru tine?

Cum să reduci costurile cu reparațiile mașinii?

Verificare rovinieta: Cum vezi dacă rovinieta mai e valabilă?

Bucureștenii vor plăti impozite mai mari

 

Un rol major în acest nou capitol din istoria Honda îl va juca încărcătorul inteligent Honda Power Manager. Anunțat încă din 2017, acesta acționează bidirecțional: integrează vehiculul electric într-o întreagă rețea de energie, transformându-l în mai mult decât un simplu consumator. Sistemul poate gestiona încărcarea astfel încât mașina să alimenteze la rândul ei celelalte dispozitive conectate la rețea.

În ce privește autoturismele propriu-zise, e Prototype se anunță a fi piatra de temelie a noii generații de Honda electrice. Mașina a fost dezvăluită oficial la Salonul Auto de la Geneva. Hatchback-ul 100% electric cu design retro dispune de o autonomie de 200 km, iar funcția „fast charge’ permite încărcarea bateriei până la nivelul de 80% în numai jumătate de oră.

Adaugă un comentariu